A fost desemnat logo-ul oficial pentru președinția României la Consiliul UE. Cum arată simbolul câștigător

Publicat: 09 11. 2017, 15:35
Actualizat: 26 03. 2019, 06:35

Ceremonia de desemnare a câștigătorilor a avut loc, joi, la Colegiul Național „I.L.Caragiale”din București, în prezența ministrului Educației, Liviu Pop, și al ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

„Nu știu dacă alte țări din UE au recurs la un asemenea demers pentru desemnarea unui logo. Chiar dacă un politician se agață de acest logo, îmi cer eu scuze în numele lui, chiar dacă este de la opoziție”, a susținut ministrul Educației.

Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a precizat că acest demers a avut ca scop popularizarea președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va deține, timp de 6 luni, începând cu 1 ianuarie 2019. „Credem că obiectivul a fost atins”, a afirmat Negrescu.

El a adăugat că 10.000 de oameni de oameni au votat pentru logoul câștigător și că acest concurs s-a desfășurat transparent și deschis.

„Mesajul este că sprijinim o Românie educată, creativă, a tinerilor talentați”, a subliniat ministrul Afacerilor Europene.

Negrescu a explicat că Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Externe nu s-au implicat în procesul de vot.

„Ministrul Educației și Ministerul Afacerilor Externe nu au fost parte niciunde, noi nu am votat. Am avut experți din media, experți în afaceri europene, experți în ce înseamnă publicitate, tocmai pentru că nu am vrut să viciem acest proces, să-l influențăm cu punctele noastre de vedere. (…) Implicarea politică nu a existat, noi doar am organizat evenimentul și eu cred că l-am organizat foarte transparent și toată lumea a putut participa”, a precizat Victor Negrescu.

Câștigătorul concursului, Ioan Nicolae Dobrinescu, a explicat însemnătatea logoului creat.

„Pentru mine, Uniunea Europeană trebuie să fie sigură pe sine, puternică. Da, ca un lup. Un lup care din ce am învățat la istorie este prezent în toate culturile europene”, a spus Dobrinescu.

Câștigătorul a fost premiat cu 3.000 de euro și o vizită la Bruxelles.

Logoul câștigător urmează să fie stilizat și implementat în urma unei expertize tehnologice. La concurs s-au înscrs peste 200 de participanți. În final, au rămas 19, din care au fost desemnați cinci câștigători.

Desemnarea câștigătorilor s-a făcut prin decizia juriului, în procent de 50%, iar celălalt criteriu, care a contat în proporție de 50%, l-a reprezentat punctajele și mesajele obținute pe rețelele de socializare.