A fost găsită mașina dată în urmărire după ce un bărbat mort a fost aruncat din ea. Ce au descoperit jandarmii care l-au oprit în trafic pe șofer. VIDEO

Publicat: 11 03. 2018, 22:40
Actualizat: 11 03. 2018, 22:50

This browser does not support the video element.

Potrivit Jandarmeriei Române, a fost găsit șoferul autovehiculului din care a fost aruncat un bărbat decedat pe o stradă in Pitești.

„Conducătorul autoturismului a fost depistat în trafic de un echipaj de jandarmi, care a solicitat în sprijin un echipaj de la Poliția Rutieră. În interiorul autoturismului se aflau patru persoane, un bărbat (conducatorul auto) și trei femei”, arată Jandarmeria Română.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Mădălin Zamfir, a declarat că autoturismul a fost găsit în Pitești, iar o persoană a fost dusă la audieri.

Duminică au fost organizate mai multe filtre în județul Argeș, după ce un tânăr a fost dat jos dintr-o mașină, iar acesta a fost găsit mort.