A fost prins bărbatul acuzat că l-a împușcat pe tânărul din Brăila. Unde l-au găsit polițiștii care-l căutau de 30 de ore

Publicat: 27 05. 2017, 21:54

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Laura Dan, principalul suspect era însoțit de un alt bărbat, amândoi fiind conduși la audieri.

„Au fost prinse cele două persoane și se află în custodia Poliției. Se efectuează cercetări. Au fost prinse în localitatea Surdila Greci, din Brăila. Mașina a fost abandonată într-o altă localitate. Încadrarea este de omor calificat. Se va stabili participația fiecăruia, în urma cercetărilor”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Laura Dan, purtătorul de cuvânt al Poliției Brăila.

Martorii spun că bărbatul ar fi tras cu o armă Glock de 9 milimetri șase gloanțe, dintre care trei spre fostul său camarad și trei spre mașina în care acesta se afla.

Ulterior, bărbatul a fugit cu o altă mașină, cel mai probabil împreună cu cel cu care a fost găsit după aproximativ 30 de ore de căutări.

Anchetatorii spun că vehiculul cu care au fugit a fost abandonat în comuna Dedulești, din județ.

În urma rănitlor suferite în urma împușcăturii, bărbatul de 28 de ani a murit în timpul nopții de vineri spre sâmbătă.

„A decedat în cursul nopții din cauza unor leziuni incompatibile cu viața. A făcut stop cardiac, șoc hemoragic, a avut ruptură de vase mari, ruptură de venă cavă. A pierdut foarte mult sânge, a fost transfuzat. Medicii au stat în sala de operație cinci ore cu pacientul. A ieșit viu din operație, dar leziunile erau incompatibile cu viața”, a spus Neacșu.

Bărbatul a fost dus la spital vineri cu răni în zona toracelui și antebrațului drept, produse prin împușcare cu armă letală

Altercația a avut loc vineri, la orele prânzului, în cartierul Islaz, din Brăila. Atacatorul a folosit o armă letală lângă o școală din municipiu.

Apropiații victimei au declarat că agresorul, cunoscut sub numele de „Pekenia”, era prietenul din copilărie al tânărului de 28 de ani, însă de câteva luni deveniseră rivali din cauza unor afaceri în străinătate.