A furat o mașină, a abandonat-o, dar a plecat cu 60 de kilograme de miere în valoare de 13.000 lei. Bărbatul a fost arestat preventiv

Publicat: 06 06. 2019, 12:48

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Capitală a fost arestat preventiv, acesta fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt, furt de folosință și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

În cursul zilei de marți, polițiștii Capitalei au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că i-a fost furată mașina, parcată pe o stradă din sectorul 4.

„În urma investigațiilor desfășurate a fost identificat un bărbat, în sarcina căruia a fost reținută săvârșirea infracțiunii reclamate, stabilindu-se că acesta ar fi sustras autoturismul în cauză și l-ar fi abandonat pe o stradă din sectorul 2, după ce ar fi sustras din interior mai multe scule electrice și 60 de kg de miere de albine, prejudiciul total creat fiind estimat la 13.000 de lei. În cursul zilei de ieri cel în cauză a fost depistat și condus pentru audieri la sediul subunității, autoturismul și mare parte dintre bunurile sustrase fiind recuperate, inclusiv o cantitate din mierea de albine și restituite persoanei în drept”, informează Poliția Capitalei.