A luat 6.000 lei credit pentru o excursie cu copii săraci, de Centenar. Gestul impresionant al unui profesor din România

Publicat: 20 03. 2018, 13:27

Profesorul de religie din Rădăuți-Prut a luat 6.000 de lei credit și a reușit să le ofere celor 36 de copii un circuit imedit, pe urmele istoriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

36 de copii din România, Republica Moldova și Ucraina, însoțiți de 15 cadre didiactice, s-au reunit la Botoșani de unde au pornit pe urmele celor mai importante obiective turistice din zonă și au aflat detaliile Unirii din urmă cu 100 de ani.

Pentru a reuși să le ofere elevilor excursie, inițiatorul proiectului, un profesor de religie din Rădăuți Prut, a luat un credit la bancă.

„Rădăcinile acestui proiect – Cartea unește inimi, sunt mai vechi. Eu provin de pe malul Prutului și am legături foarte strânse cu Ucraina. Când eram copil, de multe ori mergeam pe malul apei pentru a discuta cu copiii de dincolo de Prut. M-am gândit ca în Anul Centenarului să aducem un omagiu acestui eveniment și de aici a plecat ideea excursiei. Am făcut o descoperire de card, pentru a reuși să organizez această excursie dar, din fericire, am și prieteni care înțeleg situația și m-au ajutat cu sume pentru această excursie. Am un spaniol, din Țara Bascilor care ne-a trimis 1.000 de euro pentru această excursie, și el înțelegînd foarte bine ce înseamnă să fii rupt de țara ta. Creditul l-am făcut pentru că am considerat că trebuie să mă implic și eu și vrem să repetăm excursia”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, profesorul de religie Vasile Postolachi.

Profesorul a precizat că din credit a cheltuit doar 2.000 de lei, pentru că restul nevoilor a fost acoperit de sumele obținute din sponsorizări.

Proiectul inițiat de dascălul din Botoșani – „Cartea unește inimi” – a început în luna februarie și se va încheia în decembrie, după ce va fi marcată Marea Unire.

Copiii din cele trei țări au avut parte de o lecție de istorie predată pe viu, o lecție de istorie a unei Românii Mari.

„Am vizitat Mănăstirea Râșca și schitul de acolo, Cetatea de Scaun a Sucevei și obiectivul cel mai important important – mormântul Sfântului Ștefan, pentru că am vrut ca urmașii lui din trei țări să vină și să vadă unde acestea își găsește liniștea de veci, iar din ceruri Ștefan cel Mare să fie mândru și să ne zâmbească pentru acest lucru. Am ajuns la Cetatea Neamțului, în Cheile Bicazului și la barajul de la Bicaz, am vizitat mânăstirea Petru Vodă, Casa lui Ion Creangă și în ultima zi copiii au ajuns la Iași, unde au vizitat Palatul Culturii și Mitropolia. A fost o excursie inedită, nu lipsită de încercări, copiii au experimentat trei anotimpuri diferite trei zile”, a spus Vasile Postolachi.