A murit încercând să salveze alte vieți! Cine este bărbatul care a căzut în gol de pe un viaduct al autostrăzii A1

Publicat: 31 01. 2023, 11:57
Actualizat: 31 01. 2023, 16:17
Sursă Foto - Adevarul.ro

El este șoferul care a căzut în gol de pe un viaduct al autostrăzii A 1, din județul Sibiu, după ce coborâse din propria mașină pentru a-i ajuta pe cei care au fost implicați într-un carambol. Marius avea vârsta de 48 de ani.

Bărbatul ieșise din autoturismul lui să dea o mână de ajutor, fără să se gândească la ce tragedie va urma.

În timp ce încerca să-i ajute pe cei implicați în carambol, un Mercedes scăpat de sub control se îndrepta cu viteză spre Marius.

Pentru a nu fi spulberat de mașină, bărbatul de 48 de ani a sărit peste parapet, fără să aibă idee că se află în zona unui viaduct, astfel a căzut de la o înălțime de minim 25 de metri.

Echipajele medicale ajunse la locul tragediei nu au mai putut face nimic în afară de a constata decesul lui Marius și de a oferi ajutor celorlalte persoane implicate în carambol.

„Prietenul meu a luat geaca luminantă să oprim maşinile, să meargă încet.

Într-adevăr, a venit TIR-ul, a venit celălalt cu Mercedesul, a depăşit, a acelerat, avea 100 şi ceva la oră.

Zic, vezi că ăla intră în noi! Şi a fugit în partea cealaltă. Din momentul în care s-a auzit bubuitura, el a dispărut. Am început să-l strig pe nume. Nimic, nimic!”, a povestit prietenul lui Marius, care se afla în acele momente cu el, potrivit Adevărul.ro.

Cum arată cauciucul autoturismului care a provocat tragicul accident

Accidentul s-a produs în condiții de ploaie înghețat care este foarte greu de combătut, deoarece gheața accoperă imediat orice material antiderapant, transmite Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Sursă Foto – Facebook

„Le atragem atenția șoferilor să se conformeze recomandărilor afișate pe panourile de avertizare pentru că acestea au scopul de a le proteja viața.

Recomandăm celor care sunt implicați în accidente ca, după ce anunță autoritățile, să se retragă pe banda de urgență sau să rămână în mașini pentru a nu se expune pericolelor de pe autostrăzi”, se mai arată în postarea de pe Facebook a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.