A vrut să verifice nivelul uleiului la un camion, dar a ajuns de urgență la spital. Întâmplarea bizară prin care a trecut un arădean

Publicat: 01 05. 2018, 14:42
Actualizat: 01 05. 2018, 16:38

Incidentul a avut loc luni seara, în fața casei bărbatului din localitatea Neudorf, județul Arad.

În timp ce verifica nivelul uleiului, la motorul autocamionului de serviciu, bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost mușcat de o viperă care a ieșit de sub capotă.

Imediat, familia a sunat la 112, iar o ambulanță l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad, unde i-a fost administrat serul antiviperin.

„Pacientul a ajuns aseară (n.r. luni) la Unitatea de Primiri Urgențe din Arad, medicii i-au administrat serul antiviperin, iar acum este în stare stabilă, sub supraveghere medicală, fiind internat pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Este conștient, respiră singur. Pacientul va mai fi ținut câteva zile în spital”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad, Simina Roz.