ACCIDENT AUTO. Un microbuz cu șapte pasageri s-a răsturnat pe un drum din Vaslui

Publicat: 19 05. 2020, 15:51
Actualizat: 19 05. 2020, 15:52
ACCIDENT AUTO. Un microbuz cu șapte pasageri s-a răsturnat pe un drum din județul Vaslui

Un microbuz în care se aflau șapte pasageri s-a răsturnat, marți după-amiază, în satul Morăreni, comuna Alexandru Vlahuță, din județul Vaslui.

La acest caz au acționat pompierii din Bârlad și o ambulanță SMURD, dar – din primele informații ale salvatorilor, nicio persoană nu a avut nevoie de ajutor medical.

Un microbuz care transporta români din Franța spre centrul de carantină s-a răsturnat în Cluj-Napoca, la sfârșitul lunii martie

Un microbuz al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, care transporta 14 români întorși din Franța, s-a răsturnat, pe 25 martie, pe o stradă din Cluj-Napoca, în urma unui accident cu o altă mașină. Pasagerii erau transportați de la Aeroportul Cluj spre locuri de carantină din Maramureș.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au declarat, citați de Mediafax, că doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, restul find preluați de un alt microbuz care i-a dus spre locurile de carantină din județul Maramureș. Aceștia au revenit în țară din Franța, cu un avion care a aterizat la Cluj.

„Un microbuz care aparține de Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș s-a răsturnat pe o stradă din Cluj-Napoca. Acesta era în misiune pentru a prelua cetățeni români reîntorși din Franța. Microbuzul transporta 14 persoane, dintre care două au solicitat consult medical, prezentând escortații. Celelalte s-au reîntors la Sala Sporturilor pentru a fi preluate de alt mijloc de transport și a fi transportate către locațiile de carantină din județul Maramureș”, au spus reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

Accident cumplit, cu 9 victime, la Călărași. Un microbuz s-a răsturnat pe câmp, șoferul a scăpat neatins

Un accident grav a avut loc, în dimineața zilei de 3 martie, în județul Călărași. În total, 9 persoane au fost implicate, dintre care 6 victime au ajuns la spital.

La fața locului s-au deplasat 4 ambulanțe SAJ, o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță ISU.