Accident DN1 camioneta lemne lovește casă Apoldu de Sus Sibiu

Publicat: 26 06. 2018, 16:12
Actualizat: 25 03. 2019, 20:00

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter, șoferul camionetei a pierdut controlul asupra direcției și a intrat cu vehiculul în casă.

„Accidentul s-a produs pe DN 1, la intrarea în Apoldu de Sus. Șoferul unui camion care transporta lemne, circulând spre județul Alba, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o casă de pe partea stângă a sensului de mers. Traficul se desfășoară îngreunat”, a spus aceeași sursă.

Elena Welter a precizat că în camionetă se aflau 3 bărbați, toți fiind răniți, dar conștienți. Șoferul are 52 de ani și este din Miercurea Sibiului. Cei trei răniți au fost duși la spital, în Sibiu. „Trei persoane au fost rănite. Am acționat pentru descarcerarea unei persoane. Toți cei răniți vor fi transportați la spital”, a spus cpt. Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Sursa foto: ISU Sibiu