ACCIDENT GRAV ÎN CLUJ. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite

Publicat: 26 09. 2012, 12:22
Actualizat: 03 04. 2019, 10:06
O persoană a murit, iar alte două au fost rănite în urma unui accident produs, miercuri, pe un drum județean dintre localitățile clujene Săvădisla și Vlaha, fiind implicate trei autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Anca Sidonia Purdea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în accident au fost implicate trei autoturisme, iar primele cercetări arată că șoferul uneia dintre mașini nu a acordat prioritate.

În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alte două au fost rănite.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD și un echipaj de descarcerare, cei doi răniți fiind transportați la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) 1 din Cluj-Napoca.