ACCIDENT între colegi. Un jandarm, aflat în timpul liber, a lovit o mașină de Poliție

Publicat: 14 03. 2020, 13:54
Actualizat: 14 03. 2020, 14:01

Un jandarm din Botoșani, aflat în timpul liber, a lovit cu mașina – sâmbătă – o autospecială de Poliție din Suceava aflată în misiune. În urma impactului, mașina de Poliție a ajuns în gardul unei case, iar agentul de la volan a fost rănit și transportat la spital.

Echipajul de Poliție de la postul din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, fusese solicitat în cazul unei persoane care făcea scandal în satul Plopeni, același județ.

„Echipajul de poliție s-a deplasat spre locul intervenției cu folosirea semnalelor acustice si luminoase pe DN29. La intersecția cu un drum secundar, un șofer de 44 de ani nu a acordat prioritate de trecere autospecialei, intrând în coliziune ușoară. Autospeciala a fost proiectată în afara părții carosabile si a lovit violent gardul unui imobil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Ionuț Epureanu, citat de Mediafax.

În urma impactului, polițistul – în vârstă de 44 de ani – care se afla la volan a fost transportat la spital.

„Colega de patrulă de 28 de ani nu a suferit leziuni. Agentul a fost transportat la spital urmând a-i fi prelevate si probe biologice de sânge. Cauza va instrumentată prin unitatea de parchet militar având în vedere calitatea persoanei care se face vinovată de producerea accidentului”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Bărbatul care a provocat accidentul este jandarm, care se afla în timpul liber. Dosarul acestui caz a fost preluat de Parchetul Militar.