Această mașină din România consumă 65 de litri de motorină la suta de kilometri. Cum se explică aberația

Publicat: 26 10. 2014, 10:45

Autobuzul a fost folosit la 66 de curse într-o lună și a parcurs 660 de kilometri, consumând 429 de litri de motorină, care au costat 2145 de lei. Alte autobuze, aparținând tot societății Ecosid, au consumat 45 de litri la 100 km, iar într-o lună au parcurs peste 14.000 km, costul combustibilului fiind de 32.000 lei, scrie Adevărul.

Serviciul de transport public local din Hunedoara are 41 de angajați, folosește opt autovehicule și este subvenționat lunar de administrația locală cu sume între 35.000 și 60.000 de lei. Firma are însă mai mulți directori și un avocat, spre nemulțumirea unor consilieri locali.

”Ecosid, unde acționar majoritar este Consiliul local Hunedoara, are ca obiectiv de activitate transportul de călători și nu desfășoară altă activitate. Ei au trei microbuze și cinci autobuze. La aceste opt mijloace de transport avem șapte cadre de conducere și 34 de angajați. Deci aproape la fiecare mijloc de transport avem un director. Avem consumuri de 65 de litri la suta de kilometri, iar per ansamblu consumul mediu al celor opt vehicule, după calcule, este de 24,5 litri la suta de kilometri. La opt mijloace de transport, de ce avem nevoie de avocat, când avem serviciu juridic în primărie?”, se întreabă retoric consilierul local Constantin Rusu.

Ecosid explică consumul uriaș prin faptul că autobuzele sunt vechi, iar stațiile din kilometru în kilometru contribuie și ele la creșterea consumului de combustibil.

Administrația locală a aprobat vineri acordarea unei subvenții de 40.000 de lei societății Ecosid, pentru a echilibra balanța între cheltuieli, în jur de 130.000 de lei pe lună, și cheltuieli, 170.000 de lei pe lună.