Acesta este singurul medicament care a dat rezultate în cazurile grave de coronavirus. Cât costă în România o cutie cu 5 fiole

Publicat: 17 10. 2020, 11:45
Actualizat: 17 10. 2020, 18:31
Testele pentru coronavirus făcute la privat, decontate?! Ce proiect a fost depus, de urgență, la Senat. “Este necesară promovarea acestei legi!”

Tedros Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), susține că dexametazona este singurul medicament care a dat, până în prezent, rezultate în cazurile grave de coronavirus.

În clipa de față, multe țări din Europa se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri de coronavirus, iar mulți pacienți sunt internați la terapie intensivă.

Săptămâna trecută, numărul cazurilor (de COVID-19) a fost de trei ori mai mare decât în timpul primului vârf în luna martie″, a precizat Tedros Ghebreyesus, directorul OMS.

Referitor la terapii, Tedros Ghebreyesus susține că dexametazona este, momentan, singurul tratament care a dat rezultate în cazurile grave de coronavirus. În România, o cutie cu cinci fiole costă în jur de 7-8 lei.

Potrivit experților din Marea Britanie, dexametazona a redus riscul de deces cu o treime pentru pacienții aflați la Terapie Intensivă. Pentru pacienții conectați la oxigen, tratamentul a redus numărul deceselor cu o cincime.

Specialiștii britanici mai susțin că dacă medicamentul ar fi fost folosit pentru a trata pacienții din Marea Britanie încă de la începutul pandemiei, s-ar fi putut salva până la 5.000 de vieți. Și acesta ar putea fi de mare ajutor mai ales în țările mai sărace, cu un număr mare de pacienți cu Covid-19.

Remdesivirul a fost, până acum, singurul tratament care părea că are efect în fața noului coronavirus

În iunie am anunţat că întrerupem studiile cu hidroxiclorochină, în iulie am informat că nu vom folosi mai mulţi pacienţi pentru probele cu lopinavir/ritonavir, iar acum rezultatele preliminare arată că alte două medicamente în teste, remdesivir şi interferon, au puţin sau niciun efect în reducerea mortalităţii provocate de COVID-19″, a mai precizat directorul general al OMS.

Remdesivirul a fost, până acum, singurul tratament care părea că are efect în fața noului coronavirus. De altfel, a și fost aprobat pentru tratarea pacienților din SUA, printre care și Donald Trump, la rândul lui infectat, în urmă cu aproximativ o lună, cu COVID-19.