Actorul Eusebiu Ștefănescu va fi înmormântat marți, la cimitirul Bellu din Capitală

Publicat: 15 03. 2015, 14:17
Actualizat: 15 03. 2015, 14:35

Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus luni, la Teatrul Mic din Capitală, după ora 12.00, pentru ca cei care l-au cunoscut și apreciat să îi poată aduce un ultim omagiu.

Actorul Eusebiu Ștefănescu, unul dintre cei mai buni recitatori de poezie, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani, la Spitalul Militar din București.

„Avea o tumoare care s-a dovedit a fi cancer. A făcut radioterapie, dar tumora s-a extins”, a spus soția actorului, precizând că acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator.

Eusebiu Ștefănescu fusese diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, în anul 2013, iar până acum actorul a fost operat de trei ori.

Prima intervenție chirurgicală a suferit-o în 2013, urmând apoi alte două operații, în luna ianuarie 2014.

Eusebiu Ștefănescu s-a născut la Ploiești, pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploiești timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic și la Teatrul Național din Capitală. A jucat în filme celebre, precum „Colierul de turcoaze”, „Ringul”, „Figuranții”, „Liceenii Rock’n’Roll” și și-a împrumutat vocea în multe filme de animație.

Eusebiu Ștefănescu a absolvit Institutul de Artă Cinematografică și Film din București în 1967. De asemenea, acesta a fost profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion.

Actorul a jucat și în filme precum „Departe de Tipperary”, „Ana”, „Falansterul”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, „Dragostea mea călătoare”, „Destinația Mahmudia”, „Colierul de turcoaze”, „Noi, cei din linia întâi”, „Pădurea de fagi”, „Figuranții”, „Maria și marea”, „Vinovatul”, „Telefonul”, „Trahir”, „Meurtres sous hypnose”, „Merge și așa”, „Despre morți numai de bine”, „Păcală se întoarce”, „Duminica pierzi sau câștigi”.

În 2013, Eusebiu Ștefănescu a fost numit Cetățean de onoare al municipiului Ploiești.

De asemenea, în 2013, Eusebiu Ștefanescu a fost premiat de Uniunea Cineștilor din România (UCIN) pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului și învațământului universitar.