Actorul Șerban Ionescu este internat la Spitalul Elias din Capitală. „Boala este incurabilă, nu există un tratament”

Publicat: 20 09. 2012, 09:31
Actualizat: 01 02. 2019, 14:00

„Domnul Șerban Ionescu este internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias pentru continuarea protocolului de îngrijire adecvat afecțiunii neurologice de care suferă”, arată medicul Valentin Calu, într-un comunicat de presă.

La jumătatea lunii august, Șerban Ionescu, care a fost diagnosticat în urmă cu aproape un an cu borelioză, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit și unde a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică.

Avocatul lui Șerban Ionescu declara atunci că Șerban Ionescu se simte bine și urmează să fie internat la Spitalul Elias, precizând că boala de care suferă acesta este incurabilă.

„Vorbește, râde, discută, însă are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici în Germania și a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu există un tratament (care să ducă la vindecare, n.r.). Săptămâna viitoare îl vom interna cel mai probabil la spitalul Elias, unde va urma un tratament medicamentos și fizioterapie, impuse de medicii din Germania”, preciza atunci avocatul Cătălin Dancu.

El spunea că Șerban Ionescu locuiește în București, în casa unui prieten.

Cătălin Dancu îl reprezintă pe Șerban Ionescu în divorțul de soția lui, Magda Catone. Primul termen este 19 octombrie, la Judecătoria Sectorului 2.

Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier și măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează mușchii voluntari, care fac posibilă mișcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă și fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghițitul și alte funcții fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile și pot provoca diferite alte boli și complicații.

Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua și a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se știe că aproximativ 5-10% din pacienți prezintă o formă moștenită a bolii.

Boala cu care a fost diagnosticat inițial Șerban Ionescu, borelioză, prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei mușchii și alte organe și provocând probleme cu vorbirea, respirația și deglutiția.

Actorul Șerban Ionescu a fost diagnosticat, în urmă cu aproape un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înțepătura unei căpușe.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Șerban Ionescu, banii fiind acordați din Fondul de rezervă.

Pe 30 mai, președintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Șerban Ionescu, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, a declarat, însă, că actorul nu are neuroborelioză și că în România se asistă la un fenomen îngrijorător al „epidemiei de diagnostic” legat de această boală.