Acuzat de violul a 50 de femei, un actor american răspunde intentând procese împotriva acestora

Publicat: 15 12. 2015, 13:18

În acel proces, inițiat la Tribunalul Districtual din Springfield, Massachusettes, starul american a spus că acele femei i-au lezat „moștenirea onorabilă și reputația”, acuzându-l de comiterea unor agresiuni sexuale.

Peste 50 de femei l-au acuzat oficial pe actor, devenit celebru grație serialului din anii 1980 „The Cosby Show”, spunând că acesta le-a agresat sexual, după ce le-a oferit droguri sau alcool.

Bill Cosby a negat în repetate rânduri acuzațiile și nu a fost pus niciodată oficial sub acuzare. Multe dintre presupusele agresiuni ar fi avut loc în urmă cu multe decenii, așadar faptele au fost prescrise.

„Bazându-se doar pe acuzații care nu se susțin, reclamantele pe care le-am dat în judecată au lansat o campanie de asasinare a reputației domnului Cosby, acuzându-l în mod intenționat, fals și din răutate pură de pretinse agresiuni sexuale vechi de mai multe decenii”, a declarat avocatul actorului, ajuns între timp la vârsta de 78 de ani. Bill Cosby le-a acuzat pe cele șapte femei de defăimare, inteferență cauzatoare de prejudicii și provocare intenționată de stres emoțional.

Deciza lui Bill Cosby vine ca o reacție la un proces ce i-a fost intentat în decembrie 2014, în care actorul a fost acuzat de calomnie, agresiune și defăimare.

Cosby, celebru pentru personajul său supranumit „America’s Dad” (Tatăl Americii, n.r.), doctorul Cliff Huxtable din serialul de comedie de succes „Cosby Show”, nu a fost niciodată acuzat sau anchetat în mod oficial referitor la vreuna dintre acuzațiile de abuz. El și-a recunoscut infidelitățile maritale, dar a negat toate acuzațiile de agresiune sexuală ce i-au fost aduse, multe dintre ele datând de zeci de ani și fiind fapte prescrise, atât din punct de vedere penal, cât și civil.

În 2005, actorul a ajuns la o înțelegere într-un proces civil referitor la comportament sexual nepotrivit, după ce a recunoscut că a obținut unele droguri cu efect sedativ – Quaaludes -, foarte populare în anii 1970, cu intenția de a le oferi unor femei tinere, cu scopul de a întreține apoi raporturi sexuale cu acestea, potrivit unor documente oficiale dezvăluite în iulie, într-un proces separat deschis împotriva actorului.

NBC și Netflix au renunțat la o serie de proiecte cu Bill Cosby după apariția acuzațiilor, în luna noiembrie 2014. Turneul de stand-up comedy al actorului, în cadrul căruia mai multe spectacole au fost anulate, a fost, de asemenea, afectat.

Bill Cosby se află în atenția presei americane de când un alt actor, Hannibal Buress, a spus că starul american este „un violator”, în timpul unui spectacol, în octombrie 2014, în Philadelphia, orașul natal al lui Cosby.