ADMITERE FACULTATE 2013. Circa 11.300 de înscriși pe locurile bugetate la UBB Cluj

Publicat: 22 07. 2013, 15:26
Actualizat: 28 03. 2019, 11:44

Aproximativ 11.300 de candidați s-au înscris, în acest an, pe cele aproape 4.900 de locuri bugetate oferite de facultățile din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj, cea mai mare concurență fiind înregistrată la Facultatea de Educație Fizică și Sport, unde sunt 4,1 candidați pe un loc.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, aproximativ 11.300 de absolvenți de liceu și-au depus, în perioada 15-21 iulie, dosarele de admitere la cele 21 de facultăți din cadrul UBB, fiind disponibile 4.891 de locuri bugetate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cea mai mare concurență, de 4,1 candidați pe un loc, a fost înregistrată la Facultatea de Educație Fizică și Sport, unde au fost depuse 452 de dosare pe 108 locuri, urmată de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, cu 3,5 candidați pe un loc – 1.213 de dosare pentru cele 345 de locuri disponibile. Cele mai multe candidaturi au fost înregistrate la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) – 1.609 de dosare depuse pentru cele 654 de locuri bugetate scoase la concurs. La Facultatea de Geografie au fost 1.065 de dosare depuse pentru cele 410 locuri existente, iar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – 1.018 dosare depuse pentru ocuparea celor 466 de locuri bugetate”, se arată în documentul citat.

Reprezentanții UBB menționează că, în zilele următoare, în funcție de facultate, calendarul admiterii cuprinde probele de concurs, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, iar rezultatele finale vor fi afișate până în 31 iulie.

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a primit 4.891 de locuri bugetate la studii de licență la zi, față de 5.003 câte au fost anul trecut, iar la taxă sunt 9.414 locuri, față de 9.939, câte erau în 2012.