În cronicile diplomației secolului XXI, puține declarații au provocat atâta ofensă, folosind atât de puține cuvinte, precum descrierea Rusiei de către Barack Obama – în 2014 – drept „putere regională” . Politica lui Vladimir Putin, notează The Guardian, era definită atunci – ca și acum – de resentimentul răzbunător față de retrogradarea țării sale de la nivelul de superputere, după încheierea Războiul Rece.
Viziunea lui Putin asupra lumii este deformată de convingerea că NATO nu a încetat niciodată să se străduiască să adâncească această umilință, nici măcar după ce URSS s-a destrămat.
De la Kremlin, însă, președintele Rusiei se așteaptă să fie tratat ca un colos al istoriei mondiale.
În Donald Trump, Putin are un furnizor de balsam, gata pregătit a-i alina vanitatea rănită, notează The Guardian. Președintele SUA are o concepție superficială și venală despre putere, susține Rafael Behr, autorul analizei.
Este impresionat de palatele aurite și de bandiții înarmați până la capăt. Se simte frustrat de democrația americană și îi invidiază pe tiranii care operează fără restricții echivalente. Întrucât Trump măsoară măreția unei țări prin disprețul liderului său față de națiunile mai mici și pofta de jaf auto-îmbogățit, el promovează de bunăvoie Rusia înapoi în nivelul superior.
Aceasta este semnificația pentru Putin a unui summit tripartit cu Trump și președintele Chinei, Xi Jinping, care va avea loc joi la Shenzhen. Acesta conferă semnificații de paritate cu cele două superputeri autentice ale lumii.
Aceasta este o victorie pentru Rusia, indiferent dacă se va conveni sau nu asupra unui acord substanțial.
Agenda este vagă. Ministerul chinez de externe a declarat că discuția se va concentra pe „protejarea păcii mondiale” și „promovarea stabilității strategice în relațiile dintre marile puteri”.
Xi Jinping va fi mulțumit de proiecția Chinei ca organizator al unei noi ordini mondiale. Trump a declarat că se așteaptă ca discuția să acopere denuclearizarea, Iranul, comerțul și „subiectul meu preferat, Ucraina”.
Imaginea a trei lideri care calibrează echilibrul puterii globale a fost comparată cu cea de la Ialta, din februarie 1945: Roosevelt, Stalin și Churchill elaborând planuri pentru Europa postbelică. Analogia este revelatoare mai ales ca o expresie a anxietății la cei care nu vor fi prezenți, mai scrie autorul analizei.
După o rundă de discuții de pace purtate săptămâna trecută la Abu Dhabi, Jared Kushner, unul dintre trimisii lui Trump, a făcut declarația liniștitoare că nu se poate încheia un acord „fără ca europenii să fie la masă”.
În schimb, negociatorul-șef al Rusiei, Vladimir Medinsky, i-a acuzat pe europeni că nu au intenții serioase în a găsi soluții. El a etichetat delegația europeană din Golf drept niște „turiști” care ar putea la fel de bine „să stea de vorbă în barul hotelului”.
„Fundamentele instituționale și economice ale influenței europene sunt sub asalt. Trump este, în cel mai bun caz, ambivalent în ceea ce privește NATO. Administrația sa este protecționistă și naționalistă. Ideologia Maga prezintă Europa liberal-democratică drept o civilizație muribundă care se șterge singură prin imigrație în masă”, continuă Rafael Behr.
Potrivit analizei publicate de The Guardian, China tratează Europa ca pe un grup de consumatori de exporturi de produse manufacturate, ai căror politicieni, de obicei, în mod implicit, se supun Washingtonului.
„O mare parte din politica europeană din ultimii ani a fost condusă cu o privire în oglinda retrovizoare, întrebându-se dacă există o cale de întoarcere la lumea veche a comerțului liber, a respectului pentru dreptul internațional, a unei Case Albe care nu ar incita Kremlinul într-o acaparare imperială de teritorii.
Dar există o recunoaștere tot mai mare a faptului că viitorul Europei nu poate semăna cu trecutul său recent.
Un summit în care Xi, Putin și Trump pretind că decid soarta lumii s-ar putea să nu producă prea multe acorduri concrete. Dar conține totuși un avertisment pentru democrațiile europene. Și o alegere.
O opțiune este creșterea efectului de levier printr-o cooperare continentală mai strânsă. Alternativa este evadarea în fantezii de suveranitate națională imaculată și grandoare istorică reînviată.
Una dintre aceste rute este o modalitate prin care Europa își poate dezvolta autonomia, securitatea și prosperitatea în secolul XXI. Cealaltă este calea unei auto-înfrângeri amare, modelată de Brexit”, încheie Rafael Behr.