Adolescent de 16 ani reținut după ce a înjunghiat mortal un altul, la Brașov

Publicat: 07 01. 2020, 13:03

Purtătorul de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Vlad Teodorescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că un tânăr a fost reținut sub acuzația de omor și lovire și alte violențe.

„Un tânăr de 16 ani a fost reținut. Astăzi ( marți n.r.) Urmează să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Teodorescu.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că adolescentul a avut un conflict cu o femeie pe care a vrut să o agreseze, în noaptea de duminică spre luni, în zona unei clădiri dezafectate din orașul Brașov. Alți doi tineri au intervenit, însă agresorul l-a zgâriat pe unul dintre ei în zona ochilor, iar pe celălalt l-a înjunghiat de mai multe ori în piept, acesta din urmă murind.

Conflictul se pare că ar fi plecat de la un telefon.