Adolescentă de 15 ani din SUA, mușcată de o leoaică de la Grădina Zoologică din Rădăuți

Publicat: 09 04. 2013, 15:37
Actualizat: 01 02. 2019, 05:41

O fată în vârstă de 15 ani din SUA a fost mușcată, marți, de o leoaică de la Grădina Zoologică din Rădăuți, după ce a intrat într-un perimetru interzis, adolescenta primind îngrijiri medicale la Spitalul Rădăuți, de unde a fost transferată la Spitalul Județean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Responsabilul Grădinii Zoologice din Rădăuți, Angela Olenici, a declarat că adolescenta a venit în vizită, împreună cu rude ale sale și cu alți patru copii și a intrat într-un loc interzis, unde a încercat să se joace cu leoaica.

Fata și-a băgat piciorul între gratiile cuștii, iar leoaica i-a cuprins cu labele din față piciorul și a mușcat-o de gleznă.

Olenici a menționat că un angajat care se afla la 20-30 de metri distanță de zona respectivă a ajutat-o pe fetiță și a tras-o de lângă cușcă, fiind apoi anunțată ambulanța.

„Fetița nu avea ce căuta în zona respectivă. Leoaica avea mâncare, ce era pe trapă. Probabil, fetița a vrut doar să se joace, dar nu avea voie în zona respectivă”, a mai spus Olenici, care a subliniat că există gratii de protecție, de care fata nu a ținut cont.

Adolescenta a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind apoi transportată la Spitalul Județean pentru investigații suplimentare.