Adolescentă din Slatina bătută cu brutalitate și umilită de alte colege: „M-am jurat că eu pe tine te calc pe cap! Am călcat-o pe cap, bă?” VIDEO

Publicat: 29 10. 2019, 10:55

Inspectoratul de Poliție Județeană Olt s-a autosesizat în cazul unei înregistrări postate pe Facebook în care o tânără este lovită cu palmele și picioarele și este tâtâtă pe asfalt.

Filmarea începe cu victima stând jos. Una dintre agresoare îi reproșează o așa-zisă trădare. Ulterior, în cadru apare o altă tânără care deși spune că nu mai vrea să o dea în ea, începe să o lovească brutal: „Mă îndepărtez, că iar dau în ea și nu mai vreau!”, se aude tânăra spunând.

Mila nu a durat mult, pentru că a urmat o ploaie de lovituri. Ba chiar victima a fost târâtă pe asfalt, iar una dintre agresoare i-a pus piciorul pe cap:

„M-am jurat că eu pe tine te calc pe cap! Am călcat-o pe cap, bă?”, le-a întrebat tânăra pe celelate prietene care i-au răspuns afirmativ.

A urmat apoi o serie de palme din parte alteia:

 „Am crezut în tine! Că ai fost prietenă cu mine! De câte ori m-am certat eu cu Delia pentru tine?”, i-a reproșat tânăra de 13 ani victimei sale.

În urma filmării postate pe Internet, polițiștii din Olt s-au sesizat din oficiu:

„La data de 28 octombrie 2019, în urma apariției în mediul on-line a unui filmuleț, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, Biroul Ordine Publică – Compartiment Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ‘Lovire sau alte violențe”, faptă care ar fi fost săvârșită la data de 19 septembrie a.c., în municipiul Slatina, strada Prelungirea Tunari. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, două minore în vârstă de 13 ani, din municipiul Slatina, ar fi agresat o minoră, tot de 13 ani, în urma unui conflict spontan. Incidentul a fost filmat de o a patra minoră, de 14 ani, care a și distribuit filmulețul”, potrivit IPJ Olt