ADOPTAT. Senatul a adoptat acordarea stimulentului de risc, în valoare de 2.500 de lei, pentru medici

Publicat: 05 05. 2020, 19:58
Actualizat: 06 04. 2021, 14:50
Foto: Shutterstock

Plenul Senatului a decis, marți, prin vot online, modificarea OUG care acordă un stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, pe perioada stării de urgență.

Potrivit noii variante, adoptată de senatori,  pe lângă categoriile deja incluse sub incidența acestei OUG, „stimulentul de risc se acordă tuturor medicilor de familie”, potrivit Mediafax.

„Cei aproximativ 11.000 de medici de familie au fost și continuă să fie implicați în combaterea epidemiei cu COVID-19”, au spus inițiatorii proiectului.

Legea merge la Camera Deputaților în calitate de for decizional.

Luna trecută, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, declara că medicii care se ocupă de pacienții cu coronavirus vor primi un stimulent.