Adrian Streinu-Cercel, la „Marius Tucă Show”: Cu siguranţă România nu va rămâne la două-trei cazuri / E puţin probabil ca virusul să dispară odată cu venirea sezonului cald

Publicat: 28 02. 2020, 16:52
Actualizat: 28 02. 2020, 18:21

Ediţie specială „Marius Tucă Show”, în scurt timp, cu privire la cele trei cazuri confirmate de coronavirus din România. Invitat special este doctorul Adrian Streinu-Cercel.

Sunt cazuri în care românii nu declară că vin din zonele de carantină

Adrian Streinu Cercel a spus, vineri, că sunt cazuri în care românii nu declară că vin din zonele de carantină. Cei care fac acest lucru trebuie să înțeleagă riscul la care se supun, a mai declarat managerul Institutului „Matei Balş”, la Marius Tucă Show.

„Din păcate, se întâmplă astfel de cazuri şi lucrurile iau o altă turnură. Intră sub incidenţa codului penal. Vorbim de o infecţie nouă, care poate răpi vieţi şi nimeni nu are dreptul să se joace cu aşa ceva. Nu este o joacă de copil, ci este o chestie serioasă”, a spus Streinu-Cercel.

El a mai declarat că românii nu trebuie să catalogheze toţi cetăţenii italieni ca fiind infectaţi cu noul coronavirus.

„Nu trebuie să îşi facă probleme dacă în această perioadă nu este pe lista localităţilor cu steguleţ roşu. Nu trebuie să ne imaginăm că toţi italienii sunt bolnavi cu acest virus. Vorbim de circulaţia unui nou virus. E adevărat că a plecat din China, dar acum îl avem peste tot, în Iran, în Israel”, a spus Streinu-Cercel.

Potrivit acestuia, nu este cazul ca frontierele României să fie închise din cauza acestui virus.

La capitolul resurse stăm aşa şi aşa

„Avem o serie de echipamente, pentru că ele fac parte din aprovizionarea curentă. Noi, de exemplu, am primit astfel de echipamente de protecţie de la DSU, şi le mulţumesc pe această cale. Noi trebuie să consumăm multe resurse pentru pacienţii care se prezintă în această perioadă la noi şi care, în număr mare, nu au nimic”, a declarat acesta, la Marius Tucă Show.

Streinu-Cercel a mai spus că, în weekend, la Institutul „Matei Balş” au venit 89 de persoane cu simptome de gripă.

Managerul de la „Matei Balș” le-a recomandat românilor să îşi anuleze vacanţele din perioada următoare.

Copiii par a fi în siguranță, cei peste 70 de ani plătesc ridicat

Vârsta este decisivă în cazul unui pacient cu noul coronavirus, a spus Adrian-Streinu Cercel la „Tucă Show”. Copiii par să fie în siguranță, însă nu același lucru se întâmplă cu persoanele peste 70 de ani.

„Vârsta e decisivă. Copiii par a fi în siguranță, cei peste 70 de ani plătesc prețul ridicat. 30-40% din decese sunt din această vârstă. E mai bine să te naști femeie decât bărbat, față de coronavirus”, a spus Adrian-Streinu Cercel.

Întrebat ce risc de infectare ar putea avea românii dacă merg la secția de vot la alegerile locale din iunie, Streinu-Cercel a spus că dacă se va extinde virusul, probabil se va amâna.

„Nu vă pot spune acum ce risc pentru că nu știu care va fi tendința de circulație a virusului. În apropiere vom știi. Dacă se extinde vom amâna”, a spus medicul.

Directorul Institutului „Matei Balș” a spus că de când cu noul virus are și el whatsapp.

Despre aruncarea măştilor sanitare: Masca se aruncă la pubelă. Trebuie să avem grijă să nu o vânturăm prea mult când o scoatem de pe figură, pentru că nu facem decât să împrăştiem microorganismele de acolo.

Despre ce ar putea urma: Cu siguranţă România nu va rămâne la 2-3 cazuri. Problema e câte cazuri severe vom avea.

Despre paturile ATI de la „Matei Balş”: Avem 94 de paturi de terapie intensivă, dar nu stăm în ele. Există un plan şi anume spitalele de suport. Eu sunt în gard cu spitalul Colentina. În momentul când dau semnalul, le transfer lor toţi pacienţii mei, alte cazuri, care nu sunt grave, în terapie intensivă şi au grijă de ei. Eu rezerv toate paturile pentru cei cu coronavirus.

Dispare COVID-19 în sezonul cald? Streinu-Cercel: În acest moment este puţin probabil ca virusul să dispară odată cu venirea sezonului cald.

Despre femeia din Timiş diagnosticată cu COVID-19: A luat virusul în urma unei vizite scurte. E o persoană care a plecat răcită din România. Fiind răcită, mucoasele erau deschise şi faptul că a contractat virusul nu e o surpriză. De asemenea, a fost o persoană foarte smart. După ce s-a întors în România, femeia s-a autoizolat acasă. Da, a venit cu avionul. Nu pot să spun cu ce cursă a venit.

De ce se îmbolnăvesc din nou de coronavirus cei care l-au avut: E posibil, pentru că orice infecţie virală lasă după ea lipsa de protecţie virală. Tipul de anticorpi pe care trebuie să îl facă fiecare organism trebuie să fie suficient de mare.

Despre pacientul din Maramureş: E important că a fost o persoană foarte isteaţă. A fost în probleme de business acolo (n.e. – Italia). Când a început să i se facă rău s-a dus la camera de gardă. Acum, pe 25 februarie. (De ce nu l-au diagnosticat acolo?) Ca să pui un diagnostic trebuie să te prinzi. Trebuie să faci o anchetă epidemiologică amănunţită. Dacă nu a fost făcută corespunzător, foarte probabil a fost trimis acasă, el s-a prins că e ceva în neregulă şi a venit singur cu maşina acasă. S-a dus şi s-a internat într-un spital din Baia Mare. Acum se află internat la boli infecţioase. Da, a fost transferat la Cluj, acolo unitatea are terapie intensivă, are tot ce îi trebuie.

Streinu-Cercel: În acest moment fiecare persoană trebuie să se poarte ca şi cum cel din faţa ei ar fi bolnavă de nu ştiu ce.

Despre faptul că pacientul din Gorj nu a luat contact cu italianul: A stat în hala respectivă, nu trebuia să se ducă să dea mâna cu italianul, dar suprafeţele sunt suprafeţe contaminate. Lăsăm microorganisme pe masă. Vine cineva, ia virusul şi a plecat. Ia contact indirect.

Streinu-Cercel, despre tânărul din Gorj: În cazul tânărului din judeţul Gorj ne aşteptam ca testul să iasă negativ deoarece am vorbit de o persoană asimptomatică. Dacă şi al treilea test iese negativ, îl declarăm vindecat şi îl externăm. Mai mult de 80% dintre infecţiile date de coronavirusuri sunt asimptomatice. Avea un gât uşor roşu, dar nesemnificativ. Ca dovadă că şi vorbea cu cei din televiziune. (…) Noi îl asistăm în continuare, dar nu cu o medicaţie specifică. Dacă apar simptome şi ele sunt cauzate de virus, atunci lucrurile se complică semnificativ, pentru că nu există schemă în momentul de faţă bine pusă la punct, dar avem posibilitatea să intervenim cu un preparat anti-SIDA.