Aeroportul Arad a încasat 60.000 de euro în săptămâna în care a preluat zborurile de la Timișoara

Publicat: 09 09. 2013, 15:21
Actualizat: 06 02. 2016, 18:59

Aeroportul Internațional Arad a încasat peste 60.000 de euro în săptămâna în care a preluat zborurile de la Timișoara, unde s-au făcut lucrări la pista aeroportului, suma fiind mai mare cu o treime decât încasările realizate de baza arădeană într-o lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Aeroportului Internațional Arad, Dan Bălăcel, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în intervalul 24 august – 01 septembrie 2013, pe aeroportul arădean au aterizat și au decolat 168 de aeronave.

În perioada respectivă, aeroportul arădean a preluat zborurile de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, unde au avut loc lucrări la pistă.

Conform sursei citate, în cele opt zile, aeroportul arădean a fost tranzitat de 14.516 pasageri, respectiv o medie de 1.814 pasageri pe zi, în condițiile în care traficul la Arad este, în medie, de 2.500 de pasageri pe lună.

„Din punct de vedere economic, în cele opt zile la care facem referire, s-a înregistrat un venit suplimentar de 60.754 de euro, în condițiile în care venitul mediu lunar al aeroportului este de 45.000 de euro pe lună”, a declarat Bălăcel.

El a adăugat că „în pofida volumului de muncă deosebit de mare, nu a fost înregistrat niciun eveniment neplăcut, care să afecteze siguranța pasagerilor sau a aeronavelor”.

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a fost închis pentru o săptămână, în perioada 24 august – 1 septembrie, din cauza unor reparații la pista de aterizare/decolare, aeronavele cu pasageri fiind redirecționate pe aeroportul din Arad.

Lucrările la pista de decolare/aterizare a Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara au început în 15 iunie și au constat în reparații la rupturi de muchii și colțuri ale dalelor, închiderea exfolierilor superficiale ale suprafețelor de beton și alveolelor, înlocuiri de dale de beton, așternerea stratului asfaltic, repoziționarea sistemului de balizaj luminos și realizarea marcajului diurn.

Valoarea lucrărilor la cei 3.500 de metri de pistă este de 11.900.000 de lei, banii provenind dintr-un credit accesat de către S.N. Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”.