Agresoarea de la metrou a fost internată în Spitalul Penitenciar Jilava. Anunțul făcut de medici

Publicat: 14 12. 2017, 19:49

„I s-a făcut internarea în spitalul Penitenciar Jilava în seara zilei de miercuri. Pentru moment, nu știm cât va rămâne, de-abia a venit. Nu pot să vă spun diagnosticul. În prezent, este sub supraveghere medicală, i se evaluează starea de sănătate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava, Denisa Ene.

Magistrații Tribunalului București au decis, miercuri, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a Magdalenei Șerban, femeia care a împins o tânără de 25 de ani în fața metroului, la stația Dristor 1, aceasta decedând în urma impactului.

„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, au rezultat următoarele: la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul stației de metrou Costin Georgian, inculpata a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenția vădită de a o arunca în fața trenului care tocmai intra în stație”, au arătat procurorii criminaliști.

Ulterior, tot marți, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul stației de metrou Dristor 1, Magdalena Șerban a împins o altă fată spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe șine, în timp ce aceasta încerca să se agațe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul.

„Urmare a acestor acțiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în stație și a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, precizează anchetatorii.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că, la audieri, suspecta nu și-a recunoscut fapta, fiind incoerentă. Deși pe peron erau multe persoane, nimeni nu a mers după femeia care a împins-o pe fată în fața metroului pentru a o opri, aceasta reușind să plece, fiind depistată după mai multe ore. Anterior, suspecta ar fi încercat să ucidă o altă fată, o tânără în vârstă de 20 de ani, la stația de metrou Costin Georgian. Fata a opus rezistență atunci când femeia a încercat să o împingă în fața trenului și a reușit să fugă. Nu a mers imediat la poliție, ci s-a dus acasă și le-a povestit părinților. Ulterior, în stare de șoc, a depus o plângere.

Sesizarea a fost depusă în același timp în care o tânără de 25 de ani își pierdea viața, fiind împinsă de aceeași femeie, potrivit informațiilor de la dosar.

Pe baza descrierii făcută de fata de 20 de ani, polițiștii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la metrou și au depistat-o pe femeie.

Femeia de 36 de ani a fost supusă unei expertize psihiatrice.