Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Orban, după ce a votat: Nu am emoții în privința victoriei, ci doar în privința scorului

Publicat: 24 11. 2019, 08:25

„Am votat pentru o Românie care să se dezvolte, o Românie în care instituțiile statului să servească cetățeanul, în care legea e lege pentru toți, o Românie care să fie casa fiecărui român, atât de primitoare încât să-i facă pe cei din diaspora să se întoarcă acasă. (…)

Atunci când sunt alegeri, românii au posiblitatea de a decide în ce direcție se îndreaptă țara”, a declarat premierul Orban, la ieșirea de la urne.

Întrebat dacă are emoții pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Ludovic Orban a spus că oamenii își exercită voința, deci „întotdeauna sunt emoții”.

„Nu am emoții în privința victoriei candidatului pe care-l sprijin, ci doar în privința scorului și sper să fie un scor cât mai categoric”, a spus premierul.