Prima pagină » Știri » ALERTĂ METEO. ANM face anunțul. Prăpăd în toată țara: Care sunt cele mai afectate zone

ALERTĂ METEO. ANM face anunțul. Prăpăd în toată țara: Care sunt cele mai afectate zone

ALERTĂ METEO. ANM face anunțul. Prăpăd în toată țara: Care sunt cele mai afectate zone
ANM a emis, joi, o avertizare meteo de cod galben de vânt puternic, valabilă pe durata orelor următoare în județele Olt, Vâlcea, Dolj și Caraș-Severin.

Potrivit meteorologilor, până la ora 18.00, în mai multe localități din județele amintite se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge 55-66 km/h.

„Chiar de mâine (miercuri n.r.) se schimbă vremea. Ciclonul care a adus precipitațiile din Italia și din sudul Elveției și sudul Austriei, adică au fost ploi si partea alpină au fost ninsorile consistente. Acest ciclon s-a declanșat încet încet către est și iată că în curusl zilei de mâine, ploile aduse de acesta ajung și la noi în țară. Vor intra prin sud-vestul României și se vor extinde în toate regiunile. Pentru că vor intra prin sud-vest, cantitatea mare de precipitații va cădea acolo. Acestea pot ajunge și la 30 de litri pe metru pătrat. Este o cantitate destul de importantă.

Totodată, avem parte și de o răcire a vremii. Vorbeam săptămâna trecută despre un anticiclon, provenit din centrul Asiei, este un așa-zis anticiclon centrasiatic de iarnă, aduce aer foarte rece în mișcarea sa către estul Europei și ne atinge periferic și pe noi.
Odată cu scăderea temperaturilor, ploile de la munte se vor transforma în ninsoare. Pe parcursul zilei de joi s-ar putea depune strat consistent de zăpadă la peste 1.500 de metri altitudine pentru ca în timpul nopții lapovița și poate chiar și fulgi de zăpadă să apară și la altitudini și mai mici. Deci joi noaptea s-ar putea să vada fulgi de zăpadă și cei din Subcarpații Moldovei sau în estul Transilvaniei, Pentru restul, în special ploi. Maximele de vineri și de sâmbătă vor fi de 3-13 grade. Iată, ne vom îndrepta spre temperaturile normale pentru această perioadă din an”, a spus Simona Căpșună.

„Prognoza pe luna decembrie indică faptul că în România temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale. Iată un debut al iernii mai cald decât ar fi normal și destul de puține precipitații. Cu siguranță, vor fi predominant ploi. În prima parte a lunii, nu vine iarna”, a anunțat Simona Căpșună, meteorolog Digi24.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!