Alimentarea cu apă în mai multe zone din Capitală va fi oprită în perioada 10 – 17 septembrie

Publicat: 07 09. 2012, 15:51
Actualizat: 23 08. 2013, 10:46

Zeci de străzi din Capitală vor fi afectate, în perioada 10 – 17 septembrie, de întreruperi temporare ale alimentării cu apă, necesare pentru efectuarea unor lucrări programate de modernizare în sistemul de alimentare, a anunțat, vineri, compania Apa Nova.

Marți, 11 septembrie, între orele 8.00 și 16.00, din cauza lucrărilor programate de modernizare în sistemul de alimentare, alimentarea cu apă va fi oprită pentru consumatorii din strada Vatra Dornii.

În aceeași zi, dar în intervalul 8.30 – 23.00, vor fi afectați consumatorii din perimetrul străzilor Aleea Imașului, Anghel Dogaru, Petalelor, Paltinilor, Pătuleni, Livezilor, Cascadei, Bolboci, Vâltoarei, Aleea Livezilor, Vistea Gheorghe, Francești, Mihai Calinici, Drag Marin, Tunsu Petre, Ilie Dumitrescu, Aleea Stogu, Mihai Zamfir, Breslelor, Aleea Surlanu și Gălăuțas, iar între orele 8.30 și 20.00, cei din zona Bd. Basarabia, str. Războieni, Aleea Budacu și Bd. Nicolae Grigorescu.

Tot marți, vor rămâne fără apă consumatorii din perimetrul străzilor Sfânta Maria, Ion Mihalache, Cluj si Turda (între orele 9.00 și 20.00), cei care locuiesc în Bd. Iuliu Maniu, Valea Cascadelelor și Preciziei (între orele 8.00 și 18.00), precum și consumatorii din străzile Drumul Taberei, Târgu Neamț, Delinești, Cetatea Histria și aleea Topoloveni (între orele 8.00 și 22.00).

Miercuri, 12 septembrie, între orele 8.00 și 16.00, sunt programte lucrări în perimetrul străzilor Aleea Argeșului, str. Reșița și Creșa de Copii numărul 25, iar în intervalul 8.00 – 22.00, la consumatorii din perimetrul străzilor Valea Ialomiței, Dealul Măcinului, aleea Zvoriștea și Valea Oltului.

Cele mai multe lucrări sunt programate pentru joi, 13 septembrie. Astfel, între orele 9.00 și 20.00, se va interveni în perimetrul străzilor Sfânta Maria, Ion Mihalache, Cluj și Turda, între orele 8.00 și 16.00 – pe străzile Impăratul Traian, Padeșu, Laloșu, str. Pictor Ștefan Dumitrescu și Șos. Olteniței, în intervalul 8.30-22.00 – în perimetrul străzilor: Bd Basarabia, Războieni, Aleea Budacu și Bd. Nicolae Grigorescu, între 8.30 și 18.30 – la consumatorii din perimetrul străzilor: Șos. Pantelimon, Avrig, Popa Lazăr, Bd Ferdinand, iar între orele 8.00 și 18.00 – la consumatorii din perimetrul străzilor: Cernișoara, Dobreni, Școlile generale din zonă, Drumul la Roșu și Poiana Lacului.

Apa Nova mai precizează că, în perioada 10 – 14 septembrie, între orele 8.30 și 14.00, sunt programate lucrări care vor afecta consumatorii din perimetrul străzilor Izbiceni, Mânăstirea Dealului, Minervei, Navigației, Natației, Vârful Înalt, Ocna Mureș, Balsamului și Plaurului.