Alina Gorghiu îl vrea pe Crin Antonescu înapoi în politică

Publicat: 22 05. 2015, 18:40

Alina Gorghiu a afirmat, vineri, într-o conferință de presă la Ploiești, că și-ar dori o prezență cât mai activă a lui Crin Antonescu în prim-planul politicii românești.

„Eu mi-aș dori, i-am spus-o și personal, o spun și public, mi-aș dori o prezență cât mai activă din partea domnului Crin Antonescu în politica românească. Este un personaj al cărui loc nu va putea fi luat niciodată de nimeni. Dar își gestionează cum consideră domnia sa prezența politică”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat că Antonescu este, în calitate de fost președinte, membru de drept în conducerea Biroului Politic Național.

„Este un loc pe care niciodată nimeni n-o să i-l ia. Mi-aș dori foarte tare să fie prezent alături de noi în permanență. Este opțiunea domniei sale”, a adăugat copreședintele PNL.

Alina Gorghiu a menționat că se consultă frecvent cu Crin Antonescu, cu Mircea Ionescu Quintus și cu foști președinți liberali, „pentru că așa e firesc”.

Fostul președinte al PNL Crin Antonescu declara, miercuri, în cadrul concertului aniversar al PNL, că este „ultima oară când se adresează unei asemenea adunări liberale” și că le urează să aibă puterea de apăra Parlamentul și prezumția de nevinovăție, chiar dacă sunt arestați adversari politici.