Alte promisiuni de la Transporturi. Câți kilometri de autostradă vrea ministrul să inaugureze anul viitor

Publicat: 24 10. 2017, 16:50
Actualizat: 02 10. 2018, 16:38

Ministrul Transporturilor a efectuat, marți, o vizită de lucru pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva, fiind însoțit de secretarul de stat Mircea Biban și de șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ștefan Ioniță. Felix Stroe a declarat că Ministerul Transporturilor „a revenit la organizarea tradițională”, pe domenii mari de activitate.

„La această primă vizită de lucru sunt lângă mine secretarul de stat Mircea Biban, cel care de ieri (n.r. luni) răspunde de domeniul rutier al activității Ministerulul de Transporturi, și de directorul general al CNAIR, Ștefan Ioniță. Ministerul Transporturilor a revenit la organizarea tradițională, pe domenii mari de activitate, și secretarii de stat au primit atribuții clare, ferme pe domenii de activitate: naval, aerian, feroviar, rutier. Domnul Biban va fi prezent direct sau prin subordonații lui în toate șantierele și va răspunde de progresul fizic al acestor lucrări. E o implicare a tuturor factorilor de decizie, de sus până jos, astfel încât să putem să intensificăm puternic ritmul de lucru și să facem autostrăzi în România”, a afirmat ministrul Transporturilor.

Felix Stroe a precizat că va merge în vizite de lucru pe autostrăzile din România cel puțin o dată pe lună, dar și că estimează că, în anul 2018, vor fi dați în folosință cel puțin 150 de kilometri de autostradă.

„Exigența nu a fost mereu maximă. Nivelul de toleranță va fi zero, pentru că aceste lucrări nu au suferit din cauza lipsei de finanțare. Au fost bani din fonduri UE, toate plățile s-au făcut la timp. Urmărirea, monitorizarea, îndrumarea a fost defectuoasă. Din acest moment, domnul director general al CNAIR, împreună cu secretarul de stat Biban vor face analize săptămânale pe fiecare lot de autostradă. În ceea ce mă privește, cel puțin o dată pe lună o să ne întâlnim pe autostrăzile patriei. Nu sunt nici pesimist, nici optimist, sunt realist și realitatea este că fiind banii, ne lipsește organizarea. De aceea, trebuie să umblăm la organizare. Deci, la anul, păcat că în acest an am pierdut timpul, pentru că majoritatea problemelor birocratice s-au rezolvat, nu am folosit timpul eficient, dar în ceea ce privește anul 2018 va fi un an de boom. Vă spun în mod realist, nu optimist, nici nu ne gândim în anul 2018 să nu dăm în folosință 150 de kilometri de autostradă, cel puțin. Acesta este scopul principal al Ministerului de Transporturi pentru anul 2018″, a declarat ministrul Transporturilor.

Potrivit lui Felix Stroe, pentru ca cei 150 de kilometri de autostradă să fie dați în folosință anul viitor, la Ministerul Transporturilor s-a schimbat programul de muncă, astfel că se lucrează și sâmbăta și duminica.

„Vom fi pe toate autostrăzile în lucru. Am spus că vom da în folosință cel puțin 150 de kilometri de autostradă, dar pentru asta voi acționa zi și noapte pentru acest deziderat. La Ministerul de Transporturi s-a schimbat programul de muncă, de câteva zile. Începe la ora 07.30 și se termină noaptea târziu, se folosește și sâmbăta și duminica, dar nu în birou, oamenii vor merge pe autostrăzi, căi ferate, la metrou. Acolo ne veți întâlni”, a precizat ministrul Transporturilor.

De asemenea, Felix Stroe a mai afirmat că nu li se va mai permite anumitor firme să obțină contracte mai multe dacă nu pot să le ducă la bun sfârșit.

„Nu se poate să te abonezi… Au câștigat corect, legal, dar fără să-și evalueze corect forțele, s-au repezit să liciteze și cu prețuri mai mici, nerealiste și sunt depășiți ca forță, organizare, utilaje, capacitate managerială de a urmări lucrările, ceea ce nu vom mai permite. O companie care nu a demonstrat că are capacitate de organizare și managerială de a urmări lucrările, că are număr de utilaje necesare nu vom mai permite să obțină contracte mai multe decât poate să ducă. Vom face o listă cu aceste companii. Din păcate, legea nu e întru totul favorabilă lansării acestui concept, dar vom încerca să-l implementăm”, a conchis ministrul Transporturilor.