Ambasada Olandei, reacție după cazul fetiței ucise: Autoritățile din ambele țări sunt în contact direct

Publicat: 23 09. 2019, 17:00
Sursa FOTO - Arhivă: Mediafax foto

„Cu mare regret, Ambasada Regatului Olandei a aflat despre moartea tragică a unei tinere fete din Gura Șuții. Autoritățile olandeze sunt gata să își ajute partenerii români. Poliția și autoritățile judiciare din ambele țări sunt în contact direct”, a anunțat, luni, pe pagina de Facebook, Ambasada Olandei la București.

Reacția ambasadei vine după ce o fată 11 ani din localitatea Gura Suții nu a mai ajuns acasă vineri de la școală, iar duminică a fost găsită moartă, pe un câmp din comuna Produlești.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița declara, duminică, faptul că anchetatorii au un cerc de suspecți în cazul morții fetei de 11 ani din Dâmbovița, printre suspecți aflându-se și un cetățean străin.

Potrivit anchetatorilor, fetița de 11 ani din localitatea Gura Șuții a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.
Principalul suspect este un cetățean olandez în vârstă de 46 de ani, care a părăsit sâmbătă România la bordul unui avion.

Mașina pe care a închiriat-o acesta a fost în zona din care a dispărut copila și „a întârziat pe traseu aproximativ 30 de minute”.

Olandezul are antecedente penale.