Ambulanță cu trei copii, blocată într-un șanț după ce a derapat din cauza poleiului

Publicat: 23 03. 2013, 10:05
Actualizat: 03 07. 2013, 15:28

O ambulanță cu trei copii din județul Vaslui care erau transportați pentru dializă la un spital din Iași a rămas blocată, sâmbătă dimineață, într-un șanț de pe marginea unui drum județean, după ce autosanitara a derapat din cauza poleiului de pe șosea, transmite corespondentul MEDIAFAX.  

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Vaslui, mașina de salvare a ajuns cu roțile în șanțul de pe marginea drumului din localitatea Scânteia, situată la granița dintre județele Iași și Vaslui, fără ca vreunul dintre cei trei copii aflați în autosanitară să fi fost rănit.

Accidentul a avut loc din cauza carosabilului acoperit cu gheață formată în urma ninsorilor viscolite căzute în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

„Din fericire, cei trei copii, a căror vârstă nu depășește șapte ani, sunt bine, fără ca vreunul dintre ei să fi fost rănit. Am solicitat sprijinul autorităților vasluiene care, la rândul lor, au luat legătura cu cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași pentru a ne sprijini să scoatem ambulanța din șanț. Din câte am înțeles, în zona în care a derapat autosanitara noastră sunt mai multe mașini blocate, inclusiv o ambulanță de la Iași”, a declarat, sâmbătă, managerul SJA Vaslui, Aurora Popa.

Cei trei copii care se află în ambulanța ajunsă în șanț fuseseră preluați din diferite localități din județul Vaslui pentru a fi transportați la Spitalul „Sfânta Maria” Iași pentru dializă.

Sâmbătă dimineață, în județul Vaslui nu existau drumuri naționale sau județene blocate din cauza zăpezii, în unele zone circulându-se însă cu dificultate din cauza poleiului depus pe șosea.