Ambulanță răsturnată în București. Pacientul, asistenta și șoferul, duși la Spitalul Floreasca

Publicat: 08 08. 2013, 12:07
Actualizat: 07 07. 2016, 13:53

 

O ambulanță din Dâmbovița, care transporta la spital o persoană cu hemofilie, s-a răsturnat în zona Iancu de Hunedoara din Capitală, pacientul, aistenta și șoferul fiind transportați la Spitalul de Urgență Floreasca, a declarat, joi, medicul Manuela Guran, reprezentantul SMURD București.

Din primele informații rezultă că cei trei au suferit răni ușoare, aceștia urmând să fie supuși unor investigații, a spus medicul Manuela Guran.

Accidentul a avut loc în jurul orei 11.10, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe sensul spre Șoseaua Ștefan cel Mare, ambulanța, care avea în funcțiune sistemul de semnalizare, fiind lovit de un autoturism Ford, la intersecția străzilor Roma și Căderea Bastiliei, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Potrivit lui Codău, autoturismul Ford a lovit ambulanța în lateral, aceasta intrând în alte mașini parcate pe partea dreaptă a drumului.

Circulația a fost blocată aproximativ 20 de minute în urma accidentului.

Polițiștii de la Brigada Rutieră fac cercetări la fața locului.