Amendă ASTRONOMICĂ pentru părinții care refuză vaccinarea. Legea ar putea intra în vigoare din februarie

Publicat: 26 01. 2020, 19:55

Proiectul de lege care se află pe masa deputaților prevede, printre altele, că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimțământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat. Actul legislativ mai menționează și despre sancționarea părinților care refuză să participe la acțiuni de informare cu privire la beneficiile imunizării. În cazul în care părintele sau tutorele legal nu participă la astfel de întâlniri, care vor fi organizate inclusiv de medicul de familie, el poate primi o amendă de până la 10.000 de lei. Părintele poate refuza vaccinarea copilului său doar dacă cel mic prezintă o reacție adversă la unul dintre vaccinuri sau mai multe. Intoleranța copilului va fi atestată printr-un certificat, scrie Digi24.

Dacă legea este adoptată în forma actuală, copiii nevaccinați ar putea să nu mai fie acceptați la grădinițe sau la școli. Unitățile de învățământ vor avea obligativitatea să solicite, la înscrierea minorului o adeverință care să ateste efectuarea vaccinurilor. În cazul în care copilul nu este imunizat sau schema de vaccinare este incompletă, cel mic tebuie vaccinat în termen de un an.

Vaccinurile obligatorii pentru intrarea unui copil în colectivitate sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatita B.

Proiectul de lege prevede și obligativitățile pe care le au autoritățile. Acestea trebuie să asigure dozele necesare de vaccin.

Prin introducerea vaccinării obligatorii, statul dorește un control mai bun al bolilor care pot fi prevenite prin imunizare.