Amenzi pentru 600 de taximetriști din zona aeroporturilor și gărilor

Publicat: 20 12. 2014, 13:45

Polițiștii au oprit, într-o singură zi, 1.709 taximetriști, aceștia fiind verificați dacă au autorizații și dacă respectă regulile de tarifare, dar și ce servicii oferă clienților pe care îi preiau din zona aeroporturilor și gărilor.

„Echipele de control au avut în vedere depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum și sancționarea celor care, deși sunt autorizate să desfășoare aceste activități, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române transmis sâmbătă agenției MEDIAFAX.

În urma verificărilor în aeroporturi și gări, dar și pe traseele de deplasare dintre acestea, au fost date 595 de amenzi, în valoare de 107.407 lei, dintre care 481 taximetriștilor care au încălcat regulile de circulație. Alte 83 de amenzi au fost date celor care nu respectau regulile privind transportul în regim de taxi și de închiriere, iar 17 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

Dintre taximetriștii amendați, opt au rămas fără permise de conducere, iar în 24 de cazuri au fost retrase certificatele de înmatriculate ale mașinilor.

Controalele au fost făcute în 16 decembrie, de polițiștii de la transporturi și rutieră, împreună cu jandarmi și cu specialiști de la Registrul Auto Român și Biroul Român de Metrologie Legală.