Ana Maria, martor la infernul din Italia: „Coșmarul nu se mai termină. E foarte multă frică”

Publicat: 26 08. 2016, 11:18
Actualizat: 30 08. 2016, 15:48

Ana Maria Rotaru este o tânără de 30 de ani din Sinaia, mama unui copil, care a plecat în Italia pentru un trai mai bun, iar de trei ani muncește în Rieti. La mai bine de 50 de ore de la cutremur, Ana Maria Rotaru susține că abia a reușit să își revină din sperietură. Aceasta a povestit că dormea în momentul în care s-a produs primul cutremur.

„Eram cu fața la perete, într- un pat de o persoană. La primul impact m-a aruncat cu fața în perete. M-am speriat rău. Pe moment n-am gândit la cutremur. Am deschis ochii în cameră, nu era nimeni, iar patul se zguduia rău de tot. Pentru câteva secunde m-a dus gândul la un diavol, la o chestie necurată, iar în următoarele secunde am înțeles că e cutremur. Nu știam ce să fac. M-am ridicat. Se zguduia tot”, își amintește Ana, care relatează că s-a dus apoi la bătrâna cu care locuiește: „Am ținut-o de mână, sperând și rugându-mă la Dumnezeu să se termine cu bine”.

Dar șirul cutremurelor a continuat, însă Rieti nu este cel mai afectat oraș.

„Primul a fost marți, noaptea. A fost unul a doua zi la prânz, unul miercuri seară, iar miercuri noapte alte două. Foarte multă frică. Sincer, am rămas șocată. Orice mișcare, orice sunet .. rămân blocată, fără să mișc și mă ia tremuratul. În stradă, de două zile vezi numai ambulanțe, carabinieri și sute de elicoptere. Coșmarul nu se mai termină”, mai povestește femeia.

„Cea mai afectată localitate, Amatrice, e aici aproape. Acolo a făcut dezastru. De orașul ăla s-a ales praful, nu mai există nimic în picioare. Ei de dimineață până seara caută în continuare. Aici, ei obișnuiesc ca fiecare oraș să aibă festivalul lui. Weekend-ul acesta era la

Întrebată dacă are de gând să se întoarcă în România, de frica altor cutremure, Ana Maria Rotaru a spus că intenționează să rămână în Italia pentru că nu vrea să renunțe.

Noul bilanț al victimelor cutremurului din Italia a ajuns la 267 de morți și aproximativ 400 de răniți, potrivit Serviciul italian al Protecției Civile, citat de site-ul affaritaliani.it. Pe de altă parte, vineri dimineață, al șaselea român care și-a pierdut viața în cutremurul din Italia a fost confirmat de Ministerul Afacerilor Externe.