Anca Dragu Paliu, noul ministru al Finanțelor, economist la Comisia Europeană

Publicat: 15 11. 2015, 14:56
Actualizat: 15 11. 2015, 20:16

Anca Dragu Paliu, noul ministru al Finanțelor, este economist în cadrul Directoratului general de economie și finanțe al Comisiei Europene și care a lucrat în cadrul biroului local al FMI, dar și la BNR.

Inițial, potrivit unor surse pentru ministerul Finanțelor fusese ofertat șeful Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, dar acesta a refuzat.

Anca Dragu Paliu a absolvit Facultatea de Finanțe-Bănci din cadrul ASE, unde și-a luat doctoratul în 2010 cu teza: „Mecanisme pentru asigurarea stabilității financiare la nivel internațional”.

Anca Dana Dragu Paliu, în vârstă de 42 de ani, a început să lucreze, după terminarea facultății, la Banca Națională a României, unde a petrecut cinci ani ca economist, între 1996 și 2001, la Direcția de Refinanțare și Operații de Piață și Direcția de Reglementare.

Ulterior, și-a continuat cariera de economist în cadrul Biroului Regional pentru România și Bulgaria al FMI, din septembrie 2001 și până în ianuarie 2013.

În această perioadă, Dragu a participat la toate întâlnirile delegațiilor Fondului Monetar Internațional cu autoritățile române, de la reprezentanții Guvernului până la alte structuri ale statului, organizații patronale și diverse asociații.

Ea face parte, totodată, începând cu anul 2008, din Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

La începutul anului 2013, Dragu a fost recrutată de Comisia Europeană, unde lucrează ca analist economic în cadrul Directoratului general de economie și finanțe.

Economistul și-a completat educația cu studii de economie internațională la The George Washington University, în perioada 1999-2000, apoi cu un masterat de doi ani în Politici Publice și Integrare Europeană în cadrul SNSPA București (2005-2007).

Totodată, Dragu are un doctorat în economie la ASE, teza de doctorat având tema „Stabilitatea monedei, rezultantă a evoluției economiei naționale”.