Anchetă după ce o pacientă de la Spitalul județean Ploiești a fost scăpată de pe targă și a murit după 48 de ore

Publicat: 09 10. 2015, 13:57

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a deschis o anchetă și face cercetări pentru ucidere din culpă după ce o pacientă internată în 23 septembrie la Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost scăpată de pe o targă cărată de doi brancardieri, iar după incident a murit, spitalul sesizând Poliția, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Alexandru Ursu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acesta a precizat că cercetarea se face in rem și că nu există niciun suspect până în prezent, iar familia pacientei nu a depus nicio reclamație în urma morții femeii.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Andrei Ilinca, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pacienta moartă este o femeie în vârstă de aproape 80 de ani, care a căzut de pe o targă în timp ce era transportată către camera unde se află computerul tomograf.

Conform sursei citate, în momentul incidentului, bătrâna era însoțită de doi brancardieri, dar și de membri ai familiei sale.

„Ulterior incidentului, pacientei i s-a făcut CT-ul, a fost supusă și unui examen de specialitate la neurochirurgie, iar la 48 de ore a decedat”, a spus medicul Andrei Ilinca.

Atât reprezentanții spitalului, cât și cel al Poliției au declarat că necropsia a arătat că nu există legătură de cauzalitate între decesul femeii și lovitura provocată în momentul în care a fost scăpată de pe targă, pacienta murind din cauza altor afecțiuni medicale.