Anchetă la Brăila, după ce un elev de liceu a încercat să se sinucidă în timpul orei de curs

Publicat: 04 10. 2017, 15:02
Actualizat: 26 03. 2019, 06:18

Elevul de 16 ani, de la Colegiul Economic „I. Ghica” din Brăila a vrut să își taie venele, dar a fost observat la timp de o colegă de clasă, aceasta atenționând profesorul, care a chemat imediat o ambulanță.

„Este vorba despre un elev de clasa a noua. S-a întâmplat chiar înainte de începerea orei, profesorul era în clasă. Elevul s-a tăiat pe mână cu o lamă de ras. O colegă a văzut, iar cadrele didactice au sunat imediat la 112″, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, inspectorul școlar general adjunct al IȘJ Brăila, Dan Gheorghiță.

Elevul a fost transportat de urgență la spital, fiind în afara pericolului.

„Am înțeles că pe mâini mai avea câteva urme de tăieturi. Noi am înștiințat familia, din fericire copilul este în afara oricărui pericol. Vom face o anchetă, vom încerca să aflăm ce s-a întâmplat, vom vorbi cu elevul, cu familia lui, cu psihologul școlar”, a precizat inspectorul școlar Dan Gheorghiță.

Și polițiștii au demarat o anchetă. Ei vor sta de vorbă cu profesorii și cu colegii de clasă ai tânărului.

„Este un elev de 16 ani din clasa a noua. Din primele informații, se pare că a mers la clasă după pauză, s-a așezat în bancă, a scos o lamă și s-a tăiat la mâna stângă. Polițiștii fac cercetări și în cauză se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Surse judiciare au precizat că pe mâinile tânărului au fost descoperite mai multe cicatrici, ceea ce ar arăta că au mai existat tentative de sinucidere.