Anchetă la un spital de psihiatrie după ce un pacient s-a sinucis, secționându-și o arteră cu un cuțit

Publicat: 04 08. 2014, 16:22
Actualizat: 04 02. 2019, 21:23

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în cursul zilei de duminică instituția a fost sesizată că un pacient al Spitalului de Psihiatrie a murit, ca urmare a unei plăgi pe care și-a provocat-o singur.

„La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Investigații Criminale Sibiu, din primele cercetări fiind stabilit că în cauză nu sunt suspiciuni de omor”, a spus Luciana Balteș.

Potrivit acesteia, ancheta continuă, fiind așteptat raportul medicilor legiști care vor stabili cauza exactă a decesului.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie Sibiu, Carmen Zaharia, a declarat că pacientul a fost internat în urmă cu trei zile și se afla în perioada de investigații.

Duminică, înainte de ora 6.00, în timp ce se afla în pat, în salon, bărbatul și-a tăiat cu cuțitul pe care-l adusese de acasă artera de la un picior.

„Era internat într-un sector deschis, care nu presupune un regim special de supraveghere. Adică e la fel ca orice alt sector dintr-o instituție medicală, obiectele personale fiind permise să fie lăsate la pacient. Evenimentul s-a produs la primele ore ale dimineții și a fost descoperit imediat de personalul de serviciu”, a declarat Carmen Zaharia.

Potrivit acesteia, medicul de gardă a fost anunțat, s-a prezentat în câteva secunde la patul pacientului și a început manevrele de resuscitare, însă nu au dat rezultat.

„Imediat după producerea evenimentului s-a constituit o comisie și o echipă de analiză a cazului. Au fost anunțate instituțiile superioare și se va face o anchetă”, a afirmat Carmen Zaharia.

Bărbatul avea 54 de ani, era din județul Brașov și suferea de depresie.

Ceilalți pacienți povestesc că soția i-a murit în luna mai și de atunci boala i s-a agravat.