Andreea Marin renunță la televiziune pentru radio: postul surpriză la care va realiza o emisiune din 18 mai

Publicat: 12 05. 2015, 16:40
Actualizat: 27 09. 2018, 18:33

În această emisiune, Andreea Marin va spune „câteva istorioare din viața reală”, programul urmând să fie difuzat zilnic, în timpul săptămânii, pe Itsy Bitsy FM și pe site-ul acestui post de radio.

„Am ales radioul cu care eu și Violeta am crescut, ca mamă și fiică, tocmai pentru că Radio Itsy Bitsy (http://www.itsybitsy.ro) este un mediu sănătos și curat, creativ, pentru întreaga familie. Am învățat cât de important e să îți păstrezi mintea limpede, trupul sănătos și sufletul curat, de aceea îmi doresc să învățăm împreună, de această dată, ce înseamnă să prețuiești ce trăiești”, a scris Andreea Marin pe contul său de Facebook.

Andreea Marin a mai realizat în 2013 o emisiune intitulată tot „Prețuiește viața”, la TVR 1.

Postul de radio pentru copii Itsy Bitsy a început să emită pe 6 decembrie 2005. Itsy Bitsy este deținut de societatea On Air Studio SRL, ai cărei acționari sunt Nadia Tătaru (90%) și Felix Tătaru (10%), proprietarul agenției de publicitate GMP.

Radio Itsy Bitsy emite în prezent în București și în peste jumătate din teritoriul României, ajungând astfel la peste 1,4 milioane de părinți și copii, conform ultimului studiu realizat de D&D Research la comanda Itsy Bitsy.