Angelina Jolie și George Clooney sunt cei mai sexy super-eroi de la Hollywood

Publicat: 15 02. 2012, 10:37
Actualizat: 28 02. 2012, 10:48
Angelina Jolie și George Clooney sunt cei mai sexy super-eroi de la Hollywood, conform unui top realizat în urma voturilor fanilor de cinema pe site-ul celebritywonder.com.

Angelina Jolie și George Clooney sunt cei mai sexy super-eroi de la Hollywood, conform unui top realizat în urma voturilor fanilor de cinema pe site-ul celebritywonder.com.

În topul celor mai sexy super-eroine, Angelina Jolie, care a interpretat rolul Larei Croft în producția "Tomb Raider", a fost urmată de Jessica Alba – Sue Storm din "Fantastic Four" – și Halle Berry, Catwoman din producția omonimă – "Catwoman". Topul zece al super-eroinelor a fost completat de Michelle Pfeiffer – Catwoman din "Batman Returns", Jane Fonda – Barbarella din "Barbarella", Lynda Carter – Wonderwoman din "Wonderwoman", Sarah Michelle Gellar – Buffy din "Buffy the Vampire Slayer", Alicia Silverstone – Batgirl din "Batman and Robin", Jennifer Garner – Elektra din "Elektra"și Michelle Ryan – Bionic Woman din filmul "Bionic Woman".

George Clooney în rolul lui Batman din "Batman and Robin" a dominat topul similar realizat în rândul actorilor, fiind urmat în clasamentul super-eroilor de Christopher Reeve în rolul lui Superman și Christian Bale în rolul lui Batman din "Batman Begins". Topul este completat de Hugh Jackman – Wolverine în "X-Men", Tobey Maguire – Spider-Man din "Spider-Man", Ben Affleck – Daredevil în producția "Daredevil", Brandon Routh – Superman din "Superman Returns", Eric Bana – Dr. Bruce Banner/The Hulk din "The Incredible Hulk", Ioan Gruffudd – Mr. Fantastic în "The Fantastic Four" și Val Kilmer în rolul lui Batman din "Batman Forever".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro