ANOFM: Peste 4.000 de persoane fără ocupație vor fi formate profesional, în iunie

Publicat: 24 05. 2012, 16:20
Actualizat: 24 05. 2012, 16:20

Peste 4.000 de persoane fără ocupație vor fi formate profesional, în iunie, în cadrul a 193 de programe gratuite cu acest scop, organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), au anunțat, joi, reprezentanții ANOFM.

ANOFM va derula, luna viitoare, programe pentru 4.066 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și de agenția municipiului București.

Județele în care vor fi organizate cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanți, sunt: Brașov și Dolj (câte 252 persoane), Covasna (208), Neamț (195) și Dâmbovița (182).

Meseriile cele mai solicitate pentru care se vor organiza programe de formare profesională sunt: operator introducere validare prelucrare date (413 persoane), lucrător în comerț (291), ospătar (vânzător) în unitați de alimentație (265), inspector resurse umane (253), bucătar (240), lucrător în cultura plantelor (196), agent de pază și ordine (151), contabilitate (120), frizer, coafor, manechiurist, pedichiurist (104), Zidar, pietrar, tencuitor (101).