ANSVSA: Despăgubiri de 148.140 lei pentru pesta porcină. Urmează alte 2 milioane de lei

Publicat: 03 08. 2018, 22:31
Actualizat: 26 03. 2019, 03:02

De la data confirmării prezenței pestei porcine africane (PPA) în țară, pe 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare, se constată că în zona de nord-vest a României, boala evoluează lent, chiar staționar, confirmându-se în 14 localități din județele Satu-Mare, Sălaj și Bihor. Au fost afectați 13 porci mistreți și au fost uciși 175 de porci domestici, precizează autoritatea.

În zona de sud-est a României, evoluția bolii este agresivă, arată instituția. Boala a fost confirmată în 84 de localități din județele Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița și Galați. Au fost uciși 11.772 de porci domestici din gospodăriile populației, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 2 august au fost uciși 49.647 de porci. Acțiunea de ucidere în două ferme comerciale a fost finalizată și s-a efectuat prima dezinfecție, iar în cea de-a treia s-a început uciderea porcilor. Au fost afectați 20 de porci mistreți.

În regiunea de nord-vest a României se află următoarele focare: județul Satu Mare – 6 focare în gospodăriile populației și 9 cazuri la porci mistreți, județul Bihor – 21 de focare în gospodăriile populației și un caz la mistreț, județul Sălaj – 2 cazuri la mistreți.

În sud-est, focarele se află în: județul Tulcea – 471 de focare, din care 467 focare în gospodăriile populației, un focar în exploatație comercială de tip A, 3 focare în exploatații comerciale industriale și 17 cazuri la porci mistreți, județul Brăila – 14 focare în gopodăriile populației, județul Constanța – 16 focare în gospodăriile populației, județul Ialomița – 16 focare în gospodăriile populației, județul Galați – un focar într-o gospodărie.

ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, dar că virusul are impact la nivel economic și social.

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat despre pesta porcină că „Este o situație dificilă. Se acționează cu peste 12.000 de oameni din structurile statului. Acest virus nu are nici antidot, nici vaccin, nu-l vede nimeni cum circulă”.