Anunțul ASF pentru toți șoferii care au încheiat o poliță de asigurare RCA

Publicat: 23 01. 2018, 08:51
Actualizat: 25 03. 2019, 21:02

Căutarea se poate face simultan pentru maximum cinci vehicule, iar criteriile de căutare sunt numărul de înmatriculare sau numărul de identificare a autovehiculului (seria de șasiu). Rezultatele furnizate reprezintă încadrarea în clasa B/M pentru fiecare autoturism în parte, pentru data de referință aleasă, precum și alte detalii privind polița RCA (compania de asigurare, durata contractului).

„Acest instrument oferă un plus de transparență în ceea ce privește detaliile contractelor RCA și, de asemenea, informează în permanență asigurații cu privire la clasa de B/M în care sunt încadrați. Consider că aplicația pe care am lansat-o astăzi va fi foarte utilă consumatorilor, pentru că sistemul bonus-malus are un rol esențial în determinarea tarifului polițelor auto obligatorii”, a declarat Leonardo Badea, Președintele ASF.

Conform noii legislații din domeniul asigurărilor (art. 32 din Norma ASF nr. 20/2017), ​în situația în care un asigurat persoană fizică deține mai multe vehicule, acesta beneficiază de aceeași clasă a sistemului B/M pentru toate vehiculele, respectiv cea mai favorabilă asiguratului. În cazul persoanelor juridice, sistemul B/M se aplică pentru fiecare vehicul în parte.

 Aplicația permite utilizatorilor să genereze și un istoric al încadrării în clasele de B/M ale autovehiculelor deținute.

Acordarea celei mai favorabile clase de B/M pentru toate autoturismele deținute de o persoană fizică se face în contextul mai larg creat de noua legislație aplicabilă contractelor RCA (Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017) care, prin introducerea unor noi mecanisme – printre care tariful de referință, noul sistem bonus-malus, decontarea directă, noțiunea de asigurat cu risc ridicat etc. – a creat premisele necesare echilibrării și bunei funcționări a pieței asigurărilor auto obligatorii, potrivit  Ziarul Financiar.