ANUNȚUL CFR pentru cei care vor să călătorească cu trenul de sărbători

Publicat: 19 12. 2014, 17:36

„În perioada cuprinsă între 19 decembrie 2014 și 3 ianuarie 2015, pentru adaptarea capacității de transport la solicitările publicului cu prilejul sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din București spre Sighetu Marmației, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timișoara Nord, Brașov, Craiova, Brașov, Bicaz, Botoșani, Iași, Baia Mare, Arad vor fi suplimentate cu vagoane clasă, vagoane de dormit și cușete”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților companiei, și trenurile care fac legătura între Timișoara și Iași, stațiunile de pe Valea Prahovei și principalele orașe ale țării vor fi suplimentate cu vagoane.

Pe de altă parte, în unele zile libere din perioada 25 decembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio și unele de tip Regio nu vor circula, mai precizează CFR Călători.

„Rugăm toți pasagerii să țină cont de acest aspect când își planifică deplasările cu trenul și să consulte, pentru informații actualizate, fie pagina de internet a companiei, fie să telefoneze la biroul de informații”, se mai arată în comunicat.

Totodată, având în vedere cererea mare de bilete din perioada sărbătorilor, se recomandă călătorilor să cumpere din pasagerilor să achiziționeze din timp legitimațiile de călătorie, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.