Anunțul DNA privind situația lui Sile Cămătaru

Publicat: 28 02. 2013, 17:02
Actualizat: 01 02. 2019, 19:41

Procurorul șef interimar al DNA, Laura Oprean, a declarat joi, la bilanțul instituției, că anchetatorii fac cercetări într-un dosar privind eliberarea lui Sile Cămătaru, dar până la acest moment el nu are calitate de învinuit sau inculpat, ancheta fiind într-o fază incipientă.

Laura Oprean a confirmat existența unui dosar care vizează modul în care Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost eliberat condiționat în urma unei decizii din noiembrie 2012 a Judecătoriei Giurgiu, care a rămas definitivă întrucât nu a fost contestată de procurori.

Procurorul șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție a mai spus că Sile Cămătaru „nu a fost audiat ca învinuit sau inculpat” în acest dosar, precizând că nu poate oferi alte detalii despre acest caz, fiind vorba despre o anchetă în curs.

Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că Sile Cămătaru a fost dus joi la DNA într-un dosar privind eliberarea condiționată a acestuia, în urma unei decizii a Judecătoriei Giurgiu necontestate de procurori, existând suspiciuni de corupție în legătură cu modul în care a fost pus în libertate.

Sile Cămătaru nu a fost însă audiat, întrucât avocata acestuia nu a putut veni joi la DNA, acesta fiind dus înapoi în arest fără a da o declarație, au spus sursele judiciare.

Procurorii DNA au suspiciuni că eliberarea condiționată a lui Sile Cămătaru ca urmare a faptului că un procuror nu a contestat decizia de fond a Judecătoriei Giurgiu ar fi fost urmarea unei fapte de corupție, au precizat sursele citate.

Vasile Balint este arestat într-un alt dosar, instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, alături de fratele acestuia, Ion Balint, și alte 27 de persoane din clanurile Cămătarilor și Sportivilor. În această cauză se fac cercetări față de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat și deosebit de grav, lipsire de libertate, șantaj, nerespectarea regimului armelor si munițiilor, operațiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

În 23 noiembrie 2012, Sile Cămătaru a fost eliberat din penitenciar, după ce Judecătoria Giurgiu i-a admis o cerere de eliberare condiționată, întrucât a executat nouă din cei 13 ani de închisoare la care fusese condamnat.

Instanța dispusese în 19 noiembrie 2012 ca Sile Cămătaru să fie pus în libertate. Deși putea fi atacată cu recurs, decizia a rămas definitivă întrucât nu a fost contestată de procurorul de caz.

Cu puțin timp înainte să fie eliberat condiționat din închisoare, în urma deciziei instanței, Sile Cămătaru fusese considerat un deținut model și de judecătorul delegat la Penitenciarul Rahova, care a hotărât ca acesta să-și execute pedeapsa după un regim mai ușor, destinat deținuților cu pedepse ușoare, declarau pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Astfel, în 9 noiembrie 2012, Sile Cămătaru, care era încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, în regim de maximă siguranță, a fost înștiințat oficial că regimul său de detenție a fost ușurat și urmează să fie transferat la Penitenciarul Jilava, unde există sistem semideschis.

„În aceeași zi, deținutul a fost transferat și a primit, pe lângă dreptul la muncă, drept de care acesta nu a profitat nicio zi, posibilitatea de a se mișca liber între zidurile închisorii, având, în majoritatea timpului, ușa celulei deschisă”, precizau sursele citate.

La zece zile de la ușurarea regimului de detenție, respectiv în 19 noiembrie 2012, Sile Cămătaru a fost transportat la Giurgiu, unde a avut termen pentru judecarea cererii sale de eliberare condiționată, după care a fost adus din nou la Jilava.

Sile Cămătaru a fost reținut în Germania la jumătatea lunii mai a anului trecut, în timp ce se afla într-o mașină, după ce în 11 mai 2012 instanța supremă l-a condamnat definitiv la 13 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Ion Balint, de rude și de apropiați, pentru fapte cu violență, proxenetism, cămătărie și trafic de persoane.