Anunțul Elenei Băsescu privind sarcina sa

Publicat: 23 02. 2013, 13:11
Actualizat: 03 07. 2013, 16:02

Fiica cea mică a șefului statului, europarlamentarul PDL Elena Băsescu, a declarat, sâmbătă, că este însărcinată în 7 săptămâni și că își dorește ca bebelușul să fie foarte sănătos, precizând că este foarte precaută, pentru a diminua riscurile unei sarcini oprite în evoluție.

„Îmi doresc o sarcină ușoară, exact ca să-mi pot continua și activitatea de la Bruxelles”, le-a spus Elena Băsescu ziariștilor, înaintea ședinței CNC al PDL.

Ea a răspuns la toate întrebările pe această temă, arătând că nu știe încă dacă va avea fată sau băiat, deoarece sarcina are în jur de 7 săptămâni.

„E mult prea devreme, sarcina are în jur de o lună și jumătate – șapte săptămâni, este mult prea devreme și, oricum, până la trei luni îmi doresc să fiu foarte precaută pentru a diminua riscurile unei sarcini oprite în evoluție și cred că mă înțelegeți și dumneavoastră”, a spus Elena Băsescu.

Elena Băsescu a menționat că ea crede foarte mult în superstițiile potrivit cărora nu este bine să cumperi hăinuțe pentru bebeluș înainte de nașterea acestuia.

Întrebată dacă s-a gândit la nume, Elena Băsescu a răspuns: „Nu, e mult prea devreme și nu cred că este aici locul potrivit pentru a da declarații”.

De asemenea, ea a precizat că își dorește un bebeluș foarte sănătos și că nu s-a gândit dacă ar prefera să fie fată sau băiat.

„Când știu câte complicații pot exista, îmi doresc doar ca bebelușul să fie foarte sănătos”, a spus fiica președintelui. Elena Băsescu a menționat că nici viitorii bunici nu și-au exprimat o preferință. „Deocamdată, nimeni (nu are o dorință anume – n.r.), așteptăm să treacă cele 3 luni, când sarcina se fixează”, a spus ea.

În 14 februarie, președintele Traian Băsescu a fost întrebat, la Cluj, dacă fiica sa Elena este însărcinată, el răspunzând: „Hai mă, n-aș vrea să vorbesc. Lasă să facă trei luni”.

În aceeași seară, președintele a fost întrebat, într-o emisiune la B1 TV, dacă se vede mergând la plimbare cu nepotul în parc, el răspunzând că se vede în această ipostază, după care a adăugat, râzând: „E, poate nu chiar în parc, poate mergem la o terasă”.

De asemenea, el a spus, râzând, că poate ar fi fost mai bine ca fiica sa cea mică să fi mers la clinică undeva în Belgia, pentru a nu fi văzută de presă.

Unele cotidiene centrale relataseră că Elena Băsescu și soțul acesteia, Bogdan Ionescu, au fost la o clinică de obstretică-ginecologie.

Președintele Băsescu a declarat de mai multe ori în cursul anului trecut că își dorește nepoți.

În mai 2012, la o întâlnire cu românii din Chicago, Băsescu s-a pozat cu doi bebeluși și a spus că „tânjește” și el să aibă nepoți.

Câteva săptămâni mai târziu, în iunie 2012, Băsescu spunea că „urgența” pentru el nu este căsătoria fiicei celei mici Elena, ci să aibă „nepoței”. „Urgența pentru mine e să facă niște nepoți acolo. Nu căsătoria, ci nepoții”, afirma președintele.

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a președintelui Traian Băsescu, după suspendarea din funcție din vară.