Apelul din dosarul în care Sebastian Ghiță a fost achitat în primă instanță, retras de Secția de anchetare a magistraților

Publicat: 13 06. 2019, 15:29

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că Secția de anchetare a magistraților a decis să retragă apelul din dosarul lui Sebastian Ghiță, de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În această cauză, Sebastian Ghiță a fost cercetat alături de foști șefi din poliție și parchete din Prahova.

Magistrații trebuie să ia act de cererea Secției.

În primă instanță, fostul deputat Ghiță a fost achitat, în iunie 2018, pentru toate capetele de acuzare imputate în acest dosar, respectiv folosire de informații nedestinate publicității, dare de mită, cumpărare de influență, conducere fără permis, șantaj și spălare de bani.

În același dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca și ceilalți inculpați să fie achitați, pe motiv că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, fiind vorba de Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Viorel Dosaru, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Constantin Ispas, ofițer de poliție, și Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.