Aproape 200 de taximetriști, sancționați după razii în gări și aeroporturi

Publicat: 28 03. 2013, 17:33
Actualizat: 02 02. 2019, 19:39

Aproape 200 de taximetriști au fost amendați contravențional, miercuri, pe parcursul a două ore, în cadrul unei acțiuni declanșate la nivel național, care a vizat verificări în zona gărilor și a aeroporturilor, informează Poliția Română.

„Pe durata a două ore, Direcția Rutieră și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul IGPR au coordonat, miercuri, o acțiune care a avut ca scop verificarea legalității desfășurării transportului rutier în regim taxi și «rent a car cu șofer», în zona Aeroporturilor «Henri Coandă» București-Otopeni, Timișoara, Cluj, Bacău și în zona Gării de Nord, stațiilor CF Basarab și Obor din București”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.

Conform sursei citate, cu acest prilej, au fost aplicate 192 de amenzi contravenționale, 157 pentru încălcarea regulilor de circulație, 27 la Legea taximetriei și opt pentru alte abateri.

În același timp, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare neautorizate, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare și au fost reținute zece permise de conducere.

În cadrul acțiunii, au fost identificați și doi șoferi care făceau taximetrie în mod ilegal. Aceștia au fost amendați contravențional, iar polițiștii le-au ridicat certificatele de înmatriculare și numerele autoturismelor pe care le foloseau.